Unul din marile zăcăminte de cupru din timpurile vechi se afla pe insula Cipru din Mediterana de Est. Când Roma a reuşit să pună mâna pe această sursă bogată, metalul a fost denumit Ciprium, după insula cu acelaşi nume (Hatărăscu, 1982; Moga, 2012) de la acest ultim cuvânt derivând termenul de cupru şi simbolul lui chimic.

Pe la 3800 î.Hr., înțelepții egipteni, poate că mai întâi întâmplător, au combinat cositorul și cuprul. Rezultatul a fost obţinerea unui nou produs – bronzul. Cuvântul in sine provine din termenul de limbă latină "aes brundusinum" insemnând aramă/metal produs în Brundusium, astăzi Brindisi, oraş roman din sud-estul Italiei. Bronzul apare în Orientul Apropiat în mileniul IV şi în cursul mileniului III în toată Lumea Veche.

Acest fapt a constituit un extraordinar pas înainte pentru metalurgie şi a avut loc deoarece "metalurgiştii" din vremea aceea au topit minereul de staniu – casiteritul, conţinând oxid de cositor – în acelaşi timp cu minereul de cupru. Cele două metale s-au amestecat, dând omenirii bronzul. Acesta constituie primul aliaj sau prima combinare a metalelor cunoscută vreodată pe Pământ. Noul metal este mai dur, mai uşor de turnat şi se ecruisa mai uşor decât cuprul. Pentru multe dintre utilizările sale, bronzul se dovedea a fi mai bun decât părintele său, cupru; utilizarea bronzului s-a răspândit astfel în toată lumea. Epoca bronzului a succedat epoca de piatră.

În afara faptului că era un excelent aliaj pentru construirea uneltelor de care depindea progresul omenirii, fabricarea bronzului mai era importantă şi din alt punct de vedere: a dus la dezvoltarea comerţului la mare distanţă, fapt datorat rarităţii zăcămintelor de cositor, metal ce trebuia procurat din regiuni îndepărtate. Astfel, dacă zăcămintele de cupru se găseau în mai toate ţinuturile Lumii Vechi, cele de cositor erau rare: în munţii din nordul şi vestul Iranului, în Europa în regiunea Cornwall (Anglia de sud-vest), Bretagne (Franţa), Peninsula Iberică şi în nordul Italiei. Cu mai puţin de 2 000 de ani î.Hr., aproape în toate părţile lumii de atunci se aflau centre de producere a bronzului.

Pe teritoriul ţării noastre obţinerea şi folosirea bronzului au fost, de asemenea, foarte îndepărtate. Spre exemplu, în secolele al V-lea şi al IV-lea î.Hr. Cetatea Histria, de pe tărâmul dobrogean al Mării Negre, emitea monede bătute din bronz, mărturie a cunoaşterii prelucrării acestui aliaj de către strămoşii noştri.

Figura 1. Obiecte din bronz: a) arme şi ornamente din Epoca Bronzului; b) motivul dragonului pe un vas chinezesc din bronz (722-481 î.Hr.); c) pumnal mare pentru ceremonii din Plougrescant-Ommerschans, Plougrescant, Franța, (1500-1300 î.Hr.); d) lingou din Epoca Bronzului, Creta.

Primele metale utilizate au fost aurul şi cuprul (Cu), metale ce se găsesc în scoarța pământului în stare nativă. Omul primitiv a descoperit cuprul, probabil sub forma unui "bolovan roșu, moale și ușor de prelucrat". Egiptenii au fost primii care au utilizat cuprul, descoperit în stare liberă, pe la 8000 Înainte de Hristos (î.Hr.), pe care l-au obținut din minereuri și pe la 4000 î.Hr., prin topire, si folosit la confecționarea de podoabe, bijuterii, capete de lance, săbii, scuturi, cuie și alte obiecte.

Figura 2. Coloana de fier din Delhi, India

Omul a cunoscut fierul (Fe) pentru prima data acum 6000 de ani. Metalul acesta era atât de prețios încât, în timpurile vechi era, utilizat la confecționarea bijuteriilor. Într-un monument funerar din Egipt s-au găsit mărgele din fier de pe la 4000 î.Hr. În antichitate, la Roma, inelele de căsătorie se făceau din fier. S-a găsit de asemenea o lamă de fier veche de 5000 de ani.

Primele obiecte din fier apar, sporadic, în Orientul Apropiat, încă din mileniul III. Este vorba de obiecte lucrate din fier meteoric, care, spre deosebire de metalul obținut din minereurile terestre, conține un anumit procent de nichel. Fierul de origine "cerească" era rar și scump și a fost tratat ca un metal nobil, din care au fost lucrate podoabe, arme de lux și semne de distincție. Putem menționa drept exemple: pumnale ceremoniale cu lama de fier provenite din mormintele regale de la Alaça Hüyük (Anatolia, sfârșitul mileniului III), și Ur (Mesopotamia de sud, sec XXVII-XXVI), din celebrul mormânt al faraonului Tutankhamon (1336-1327), precum și podoabele din Fe încrustate cu aur descoperite la Byblos (Fenicia, sec XIX), inelul, în unul din mormintele în formă de puț de la Mycene, în Grecia (Láslzó, 2005).

Extragerea fierului din minereurile feroase a putut fi stăpânită doar datorită cunoștințelor dobândite anterior prin dezvoltarea metalurgiei bronzului. Minereul zdrobit, mărunțit, amestecat cu cărbune de lemn, era încălzit în cuptoare speciale la 1200℃ pentru a separa zgura și a obține o masă de fier spongioasă sub formă de "turte". Până în Evul Mediu, cuprins între secolele XIV-XV după Hristos (d.Hr.), când apare fonta, fierul a fost prelucrat prin forjare. Încercarea metalurgilor de a alia fierul cu carbon, a dus cu timpul, la realizarea oțelului, obținut pe la începutul mileniului I, după cum indică descoperirile de la Hasanlu (Iran). Metalurgia fierului este practicată pe scară largă începând cu sec XV în lumea hitită, care devine nu numai producătoare dar și exportatoare de arme de fier, cum reiese din corespondența regilor hittiţi cu faraonii egipteni și unii suverani din Orientul Apropiat. După prăbușirea imperiului hitit, cel mai mare izvor de metalurgie si prelucrare a fierului, pe la 1200 î.Hr, cunoștințele legate de metalurgia Fe s-au răspândit în regiunile învecinate, dar și mai distante, în Egeea și sud-estul Europei (Láslzó, 2005).

Descoperirile făcute în țara noastră atestă că și aici, în unele așezări existente în județul Tulcea, se prelucra, de asemenea, fierul încă în secolele al IX-lea și al VIII-lea î.Hr. Izolat există și descoperiri mai timpurii, indiciu că meșteșugarii din centrele de prelucrare a bronzului au încercat și prelucrarea fierului: celtul de fier descoperit la Lăpuș și fragmentul de cuțit de la Rozavlea (jud. Maramureș), datând din secolul XIII-XII .