Fierul (Fe) face parte din elementele cu importanţă deosebită în desfăşurarea proceselor vitale. Ferul ingerat din alimente este absorbit în proporţie de 8-10% (Stoian, 2009). Absorbţia intestinală este reglată în funcţie de nevoi, fiind favorizată de aciditatea stomacului şi diminuată de mediul alcalin intestinal. Cantităţi mari de cofeină inhibă absorbţia fierului. Doza zilnică necesară este de 20 mg. În corpul animalelor se găseşte în: rinichi, ficat, inimă sau în gălbenuşul de ou, scoici. În plante este prezent în cantităţi foarte mici aproximativ 0,01-0,5%, cel mai bogate pante în fier sunt: ceapa, morcovul, spanacul, pătrunjel, cacao, alunele, ceaiul, migdalele şi cerealele.

Prezenţa fierului condiţionează activitatea majorităţii sistemelor de biocataliză, iar carenţa determină tulburări grave ,chiar fatale asupra organismului. Fierul condiţionează procesele vitale cum ar fi transportul gazelor (hemoglobina) sau eliberarea energiei în lanţul respirator (citocromii) (Hăulică, 2007). Asigură prin prezenţa sa unitatea şi funcţionalitatea moleculei de hemoglobină. Cantitatea de fier din organism este de 4 ± 0,5 g. Este compartimentat astfel: fierul hemoglobinic – 67%, fierul de depozit - 27%, fierul mioglobinic-3,5%, compartimentul labil, fierul din enzimele oxidative - 0,2% şi fierul plasmatic (Hăulică, 2007).

Hemoglobina este constituită dintr-o moleculă de hem şi globina, proteina care asigură specificitatea ferului cât şi compatibilitatea lui cu ţesuturile organice. Ferul conţinut în molecula de hem este oxidat în plămâni ca apoi să revină în ţesuturile organismului, determinând legarea labilă a oxigenului. Reacţia de fixare a oxigenului la hemoglobină nu este o oxidare propriu-zisă ci o reacţie de oxigenare, de legare reversibilă a unei molecule de oxigen la ferul bivalent, în urma acestei reacţii se obţine oxihemoglobina (HbO2), care reprezintă principala sursă de transport a oxigenului prin sânge. Atunci când este saturată, o moleculă de hemoglobină poate transporta patru molecule de oxigen. O singură hematie conţine cam 300,000,000 molecule de hemoglobină. Exprimată în grame, hemoglobina reprezintă 16g la 100 ml de sânge. Fiecare gram de hemoglobină poate transporta 1,34 ml de oxigen. În lipsa hemoglobinei capacitatea de transport a sângelui pentru oxigen scade mult deoarece 100 ml de plasmă transportă doar 0,2 ml oxigen.

Hemoglobina poate da compuşi stabili cu CO (COHb) denumiţi carboxihemoglobină, iar sub acţiunea oxidanţilor apare derivatul de hemoglobină cu fier trivalent numit methemglobină. Aceştia sunt derivaţi patologici ai hemoglobinei; ei nu mai îndeplinesc funcţia de transport şi în cazul creşterii concentraţiei lor în sânge peste o anumită limită se produce insuficienta oxigenare a ţesuturilor (asfixierea).

Cuprul este un oligoelement celular răspândit în majoritatea ţesuturilor din organism. Se apreciază că în corpul unui adult se găsesc 100-150 mg cupru. Concentraţia circulantă a cuprului variază între 92 şi 123 micrograme/ 100ml. Necesarul zilnic este în jur de 2 mg în condiţiile unei eliminări egale prin bilă, fecale şi urină. Forma circulantă principală este cea de cerulopasmină (α-2 globulină cuprică), compus ce protejează organismul de acţiunea peroxizilor eliberaţi de fagocite. Facilitează absorbţia şi utilizarea fierului, participând la procesele de transport şi utilizare energo-eliberatoare a oxigenului (Hăulică, 2007). Este necesar pentru buna funcţionare a elastinei şi colagenului, cu rol în ţesuturile de susţinere şi în fibrele elastice din organism. În metabolismul lipidelor, are rol în sinteza de fosfolipide, în special, la nivelul fibrelor nervoase.

Sursele alimentare bogate în cupru sunt: carnea, crustaceele, moluştele, legumele verzi,şi legumele uscate. Cuprul din surse alimentare se absoarbe în proporţie de doar 30%, la nivelul stomacului şi al intestinului subţire. După absorbţie este depozitat în ficat, rinichi, inimă şi creier. Deoarece se absoarbe şi depozitează în cantitate mică, fenomenele de toxicitate cu acest oligoelement sunt rare. Mici cantităţi de săruri de cupru nu sunt toxice, dar o doză de 1-2 g CuSO₄ poate provoca accidente toxice, o doză de 10g CuSO₄ este mortală pentru om. În cazul insuficienţei lui în organism, în special la copii, se declanşează anemii, determinate de lipsa fierului,în absorbţia căruia intervine şi cuprul. Cuprul este important şi pentru animale. În sângele unor anumite inferioare (crustacee, moluşte ) este prezent un colorant, hemocianina, care conţine cupru şi care îndeplineşte acelaşi rol ca şi hemoglobina din sângele vertebratelor.